Polipul cervical reprezintă o afecțiune relativ frecventă în practica ginecologică, putând să apară la 2-5% din femeile de vârstă fertilă, dar și în postmenopauză. În general, e o afecțiune benignă caracterizată prin existența unei formațiuni tumorale pe suprafața colului uterin (polip ectocervical) sau în interiorul canalului cervical (polip endocervical).
Cauzele apariției polipului cervical
Cauza exactă care determină apariția acestei afecțiuni nu este cunoscută, dar poate fi relaționată de inflamații cronice ale colului, de niveluri ridicate de estrogeni, congestia vaselor cervicale sau expunerea prelungită la iritanti chimici. În general, este mai frecventă la femeile cu nașteri multiple.
Adesea nu prezintă simptomatologie care să alerteze pacienta, fiind diagnosticat fortuit cu ocazia unui examen de rutină. Când totuși apar simptome, acestea sunt reprezentate de:
sângerările vaginale anormale,
sângerările neregulate sau la contactul sexual,
menstruațiile abundente
sângerări în postmenopauză.
Polipii voluminoși, care obstruează canalul cervical, pot fi cauză de infertilitate.
Diagnosticarea polipului cervical
Diagnosticul se pune prin examinarea clinică cu speculul, evidențiind unul sau mai multe formațiuni rotunde sau ovale la nivelul colului uterin, roșii, violacee, sau gri de dimensiuni variate, de la câțiva milimetri la 2-3 centimetri, existand si rare situatii cand pot ocupavaginul in totalitate.
Pentru completarea diagnosticului sunt necesare adeseori investigații suplimentare: Test Babeș -Papanicolau, colposcopie, biopsie sau ecografie endovaginală.
Tratamentul polipului cervical
Tratamentul constă in excizia chirurgicală (polipectomie), care este o intervenție minim invazivă ce se efectuează in ambulator, nefiind necesară spitalizare.
În situațiile în care polipul se dezvoltă in canalul cervical sau se asociază cu polipi endometriali (din cavitatea uterină) este necesară histeroscopia pentru explorare adecvată si excizia concomitentă. Polipii excizați sunt trimiși intotdeauna pentru examen histopatologic, deoarece 0,1-0,2 % din cazuri există riscul unei transformari precanceroase a polipilor.
Recuperarea post intervenției este de scurtă durată, pacientele putând să experimenteze sângerari vaginale reduse cantitativ sau dureri pelvine moderate. Există totusi riscul apariției unor complicații precum infecțiile, hemoragia sau perforația uterină.
În 1 din 8 cazuri recurența este posibilă, de aceea se recomandă monitorizarea periodică după interventie.
Dacă ai nevoie de sfaturi suplimentare sau de o consultație poți face o programare.
Dr. Mares Alina
A absolvit Facultatea de Medicină Generală UMF ‘Gr. T. Popa’ Iași în 2003 și și-a finalizat rezidențiatul în obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic ‘Cuza-Vodă’ Iași. În prezent este medic primar obstetrică-ginecologie la Arcadia Hospital și Centrul Medical Medis.